Numit Peuce în Antichitate, acest braț al Dunării este cel mai vechi, așa cum stau mărturie urmele de locuințe grecești și romane. Lung de 110 km, este deservit de șoseaua care leagă Tulcea de Dunavățul de Jos. Însă numai feribotul Navromului parcurge în totalitate cursul său sinuos. De la Tulcea, mergeți pe strada Păcii și întoarceți la stânga (dir. Murighiol). Primul popas este reprezentat de Nufăru (10 km) și de vestigiile unui turn bizantin din secolul al X-lea (în dreptul panoului pe care scrie “Poliția”). La ieșirea din sat, drumul urcă și domină câmpia plată traversată de Dunăre. De la fluviu, priveliștea asupra formelor de relief este unica în Deltă. Apoi urmează Victoria, odinioară un sat de nemți, câteva fațade frumoase și biserica ruginită. La Mahmudia, strada principal coboară spre fluviu și spre foarte vizibilul hotel Mon Jardin, un vas ancorat, de un alb imaculat. De aici pleacă un bac mic pentru malul opus. Nu a mai rămas mare lucru din Salsovia, o cetate romană în care a fost asasinat Licinus din oridinul împăratului Constantin. Murighiol (“lacul violet”) a fost și el martorul trecerii romanilor, iar ruinele din Halmyris (bazilică, băi, morminte) stau mărturie pentru o prezență umană continuă din secolul al VI-lea Î.H. pâna în secolul al VII-lea d.H. Aici, de o parte și de alta a locuințelor înconjurate de stuf, străzile de pământ se termină la malul fluviului, printre gâște și bărci care stau într-o rână. De la Murighiol, o navetă ajunge la Uzlina, unde se află un frumos hotel. Lacurile dimprejur (Isac, Isăcel) sunt apreciate de pelicani. Drumul se strică înainte de a fi secondat de poteci nisipoase.

Fermecătoarea localitate Dunavățul de Sus (40 km) domină peisajul plat al Deltei, fiind înconjurată de coline de iarbă tunsă gratis de oi. Ceva mai departe, drumul se termină la Dunavățul de Jos, un sat lung, cu case pline de flori (numeroase posibilitați de cazare). Hotelul Egreta se află in mijlocul stufărisului, un loc privilegiat pentru a explora împrejurimile și pentru a studia viața locuitorilor. Dar vaporul mai continuă drumul spre Sfântul Gheorghe. Fluviul ezită și șerpuiește, deservit de diverse canale (Dunavăț, Dranov, Lipovenilor) care se varsă în marile lacuri din sud (în special lacul Razim).

Sfântu Gheorghe

Acest târg de 1 000 de locuitori este izolat între vărsarea Dunării în Marea Neagră și o plajă interminabilă (la 5 km). Fără îndoială că locuitorii trăiau deja din pescuit atunci când genovezii au sosit aici (secolul al XIV-lea). Case frumoase cu verande bizantine (multe oferind cazare) se înșiră de-a lungul străzilor nisipoase. Absența unui edificiu remarcabil ne obligă să ne concentrăm atenția asupra vieții satului: pescari, vai rătăcitoare, berze atente. Deși atât de departe, Sfântu Gheorghe orgnizează un festival de film (august) și se mândrește cu titul de capitală românească a icrelor negre și a pescuitului sturionilor. La nord, o potecă pornește spre Sulina. Se pot organiza excursii la Lacul Roșu si la baza turistica a acestuia. În sud, insulele nisipoase Sacalin servesc drept pistă de aterizare pentru păsări.

De-a lungul Lacului Lagunare (de la Tulcea la Constanța)

Un itinerar de 230 km. Urmați itinerarul Brațul Sfântu Gheorghe, dar de la Murighiol o luați în direcția Agighiol. La Plopu, apare lacul Razim, cu stufărișul și cu malurile sale pe care trec turmele de animale. Sub efectul aglomerării nisipului, acest golf străvechi se îngustează. Obligându-i pe pescarii din regiune să-și schimbe meseria.
La Agighiol, o luați la stânga, spre Sarichiol, unde drumul ajunge la un lac atât de mare, încât îl confundăm cu marea. Aici, afișajul bilingv și casele albastre dovedesc prezența lipovenilor. Lăsați mașina la întretăierea drumurilor și coborâți spre lac, unde năvoadele se usucă lângă bărcile negre. În fața bisericii decorate în toate nuanțele de albastru, femei în vârstă cu basmale colorate discută lângă mașina preotului, cea mai mare din sat. În împrejurimi se cultivă ceapă, adunată toamna în saci ale căror nuanțe roșcate modifica aspectul câmpului.
O luați pe drumul spre Babadag, de-a lungul lacului cu acelaș nume, acoperit de stuf.
Babadag – Drumul traversează un cartier de rromi, apoi continuă spre moscheea Ali Ghazi Pașa, aflată în centrul orasului. Construită în 1522 și frumos renovată, este cel mai important lăcaș de cult musulman din România. În această regiune s-au așezat în secolul al XII-lea, la ordinul împăratului bizantin Mihail al VIII-lea (1230 – 1288), 10 000 de turci conduși de Saru Saltuk Baba. Pentru a afla mai multe despre cultura turcă din Dobrogea, vizitați mica Expoziție de artă orientală (marți – duminică 10 – 16=2 lei) din Casa Panaghia, o clădire albă cu o amfosă. Oare micul bazar ascuns în spatele magazinului universal seamănă cu cel văzut de geograful arab Ibn Battuta (1304 – 1369 sau 1377), care descria în 1334 orașul „părintelui munților” (Baba-Saltak) ca fiind o localitate opulentă?

Părăsim Babadagul în direcția Enisala.
Enisala – La ieșirea de pe un drum care traversează viile bine păzite, apar casele satului, udate de apele mlaștinilor și iazurilor pe care zburdă gâștele. Muzeul Gospodăria țărănească (miercuri – duminică 10-16=2 lei) este amenajat într-o casă albă tradițională, al cărei acoperiș de paie coboară foarte jos. Terminată prin capete de cal stilizate, o friză de lemn, roșu cu albastru, se află în partea înaltă a acoperișului. Grădina este atât de înflorită încât aproape că uitam de obiectele expuse, care sunt legate de viașa țăranilor și a pescarilor din regiune.
Mergem în direcția Sălcioara (la 11 km de Enisala). La ieșirea din Enisala, un panou indică o potecă de pietriș roșu care duce la cetatea Heraclea, care a fost pe rând romană, bizantină, genoveză și otomană, înainte de a fi abandonată în secolul al XVI-lea. Peisajul este compus din dealuri în terase, din faleze apreciate de prigorii, de întinderi de stuf parcurse de canale, în fața lacului Razim, pe care-l zărim în depărtare. Puțin spectaculoase, ruinele se rezumă la o incintă parțial refăcută și la un turn. Însă stilul arheologic, accesibil altădată prin intermediul vaporului, este suficient pentru a înțelege importanța strategică a acestui loc. Drumul roșu, desfundat pe o distanță de câțiva kilometri, continuă de-a lungul lacului Razim, al capului Doloșman (rezervașie ornitologică) și se îndreaptă spre Jurilovca (la 16 km de Enisala).

Jurilovca – Dacă micile vapoare din jurul fabricii de conserve indică principala activitate, aflată în declin, biserica albastră trădează originea lipoveană a locuitorilor. De aici pleacă naveta spre baza turistică de la Gura Portiței, situată pe o fâșie de nisip între lacul Golovița și mare. Rezervațiile protejează coloniile de pelicani sau de rate cu gâtul roșu.
Reîntâlnirea cu DN 22. La Mihai Viteazul, o luați la stânga, în direcția modestului sat Sinoie, la 2 km după Istria, întoarceți la stânga, urmând indicația panoului pe care scrie „Cetatea Histria 7 km”.

Cetatea Histria

Vara, când soarele arde și nu prea e lume, fiți atenți la micile vipere din zona ruinelor. Vizita nocturnă este foarte interesantă. Prima cetate pontică de pe teritoriul roman, a cărei embleme era vulturul marin deasupra unui delfin, este cel mai bine conservată. Grecii din Milet au fondat aici un punct comercial (657 î.H) pentru a face negoț cu geții. De la aceștia cumpărau cereale, sare și pește, vânzându-le în schimb ulei de măsline și condimente. Colonia a devenit curând un oraș prosper care atrăgea artiștii, meșteșugarii, savanții și negustorii din lumea grecească, romană, apoi bizantină. Distrus de goți în anul 248, a fost reconstruit și fortificat cu pietre din orașul vechi. De-abia în secolul al VII-lea, invaziile și aglomerarea nisipului din golf au determinat abandonarea localității. Un panou descrie diferitele ruine : terme și piață pavată cu dale din epoca romană, zid grecesc, magazine. Lăcașurile de cult stau mărturie pentru diferitele epoci de cultură: templu grecesc dedicat lui Zeus, bazilici bizantine. Vegetația scundă și uscată, vântul, păsările, florile și lacul Sinoie, care capătă uneori ciudate nuanțe de bronz sau aurii, îi conferă mult farmec acestei localității (re)descoperite în 1914 și care nu și-a dezvăluit încă toate secretele. Muzeul grupează în manieră cronologică vestigiile cetății (coloane, basoreliefuri, staturi, morminte) și obiecte găsite în timpul săpăturilor arheologice (amfore, vaze, monede). De notat impresionantul idol al fertilității, care datează din neolitic, și foarte expresiva fotografie a sitului luată din aer.
Dincolo de satul Săcele se profilează impresionanta rafinărie de la Năvodari si hotelurile din Mamaia.